nevRednicii

O spun din start: nu-mi plac antrenorii lipsiti de curaj, cei fara de reactie in timp ce jucatorii sunt dezorientati pe teren, cei care isi stabilesc limite usor de atins, cei care gasesc scuze inaintea confruntarii cu un adversar puternic pentru a-si acoperi mai apoi spatele...
Din pacate, eu in aceasta categorie il incadrez pe Mircea Rednic. Nu doar pe el insa: un loc de frunte in aceasta ierarhie il ocupa bineinteles si Cosmin Olaroiu, momentul Middlesbrough fiind cel mai bun exemplu. Mai grav e insa ca asa ii vad pe majoritatea tehnicienilor din Liga I.
In urma cu cativa ani ma bucuram de schimbul de generatii din randul antrenorilor intrecerii interne si speram ca aparitia celor mai tineri sa aduca plusul de curaj si nebunie frumoasa ce caracterizeaza aceasta meserie, acest sport. Dupa un inceput pozitiv, lucrurile mi se par a stagna. Andone, Rednic, Hagi, Munteanu, pe alocuri Petrescu si toti ceilalti au schimbat ceva insa nu de ajuns. Pentru ca si ei, in momentele importante, se dovedesc a avea o gandire invechita. Probabil faptul ca au jucat in Occident o mare parte a carierei nu a putut sterge de tot din memorie obiceiurile si gandirea comunista, perioada in care ei s-au format ca oameni.
Urasc momentul in care "Nea Imi" a refuzat sa inspire nationalei un suflu de victorie inaintea partidei cu Germania, de la Euro 2000, sub pretextul ca "Germania e Germania", chiar daca in acel moment nemtii erau in picaj liber. Urasc momentul Middlesbrough si nu o sa pot uita prea curand partida cu Lazio. In toate aceste exemple antrenorii mi s-au parut mai "nevRednici" decat jucatorii lor...
Un contraexemplu? Da, uitati-va la Mircea Lucescu si la felul in care, bunic fiind, si-a biciuit elevii pana in ultima secunda in partida in care Sahtior a revenit de la 0 la 1 cu Salzburg, impunandu-se la final cu 3 la 1. Asta da antrenor!