luni, 23 iulie 2007

7. Cifra campionilor

Valentino Rossi, Michael Schumacher si Lance Armstrong: 3 nume importante din lumea sportului, 3 campioni adevarati. Dintre ei, doar italianul se mai afla in activitate.
Turul Frantei este in plina desfasurare. Urmarim zi de zi chinul rutierilor pe catararile extreme din Marea Bucla si nu putem sa nu ne gandim la Lance Armstrong, americanul care a dominat ca nimeni altul muntii din Hexagon. "Omul in galben", Armstrong a castigat de 7 ori consecutiv Le Tour, intre anii 1999-2005.
Formula 1 este mai saraca fara el. Michael Schumacher s-a retras la finalul sezonului trecut insa a decis sa ramana in staff-ul celor de la Ferrari, echipa alaturi de care a avut cele mai mari succese. "Robotul", Michael Schumacher nu a plecat insa din Marele Circ inainte de a-si trece in palmares al 7-lea titlu de campion mondial.
Tripleta este completata de Valentino Rossi. "Doctorul" are de asemenea 7 trofee in Motomondialul de viteza insa pare a avea soarta lui Michael Schumacher, cel care, in ultimele doua sezoane petrecute pe circuit a fost devansat de Fernando Alonso. Italianul Rossi a cedat anul trecut in fata lui Nicky Hayden iar acest sezon pare deja adjudecat de catre Casey Stoner.
Neobisnuit cu aceste insuccese, Valentino Rossi a anuntat ca ia in calcul retragerea din campionatul Moto GP, ceea ce l-ar lasa la egalitate, ca numar de titluri adjudecate, cu Michael Schumacher si Lance Armstrong. Rosii are insa un avantaj: tineretea, italianul avand in continuare oferte din Formula 1 si din Campionatul Mondial de Raliuri. Asadar, are "il dottore" puterea sa castige un nou titlu sau va ramane la nivelul "cifrei campionilor"?

Niciun comentariu: