Deja vu

Am fost acolo. La Brasov. Hanescu tocmai il invinsese pe acel bielorus cu nume greu de pronuntat iar tribuna a coborat pe zgura sa-si imbratiseze eroii.

Am citit inaintea acelui duel din Cupa Davis numerose articole despre munca depusa pentru ca suprafata de joc sa se prezinte in conditii impecabile. Si asa a fost. Exact ca la Roland Garos... Euforic, m-am trezit cu picioarele in "tarana" rosiatica si, dupa cateva clipe in care am incercat sa imortalizez momentul, am dat fata in fata cu un domn imbracat la patru ace, care calca zgura asemeni celor care pregatesc terenul inaintea marilor confruntari. L-am recunoscut imediat - el era subiectul principal din acele materiale - el transformase parchetul in zgura first class.

M-am indreptat spre el si, desi nu am putut sa-mi ascund bucuria succesului alor nostri, i-am spus intr-o engleza mai stramba: Sorry for your slag! Mi-a zambit si a replicat: The hell with the slag! Romania won!

Am vazut astazi ca ordinea meciurilor de simplu cu francezii s-a pastrat, ca si in cazul duelurilor cu bielorusii. Hanescu deschide si inchide "balul". Va fi infinit mai greu. Unii spun imposibil - eu nu cred insa in acest cuvant. Tocmai de aceea iubesc sportul: nimic nu e imposibil...

Prima racheta a tarii

In urma cu cinci-sase ani echipa de Cupa Davis a Romaniei se pregatea de schimbare. Pavel era vazut in continuare ca fiind nemuritor astfel incat modificarile trebuiau facute pe locurile ramase disponibile.

In 2003, minunea s-a produs. Fortati de imprejurari am prezentat la meciul din Ecuador o echipa a carei medie de varsta era de 21 de ani. Hanescu, Sabau, Mergea si Tecau au facut o treaba excelenta si s-au impus la Quito in ciuda unui atmosfere incendiare si ostile creata de cei sapte mii de spectatori. O singura idee a bucurat mintea tuturor dupa acele meciuri din septembrie: avem viitor!

Sansa confirmarii a venit mai repede decat credeam. In februarie 2004, la Bucuresti a venit Elvetia condusa de "extraterestrul", in devenire pe atunci, Roger Federer. Calculele hartiei erau evidente: Federer va castiga ambele meciuri de simplu, noi pe celelalte doua, miza fiind asadar doar pe jocul de dublu. Toata lumea astepta sa vada la lucru pe viu cuplul Mergea-Tecau. Surpriza insa. Tecau a fost scos din echipa, locul lui a fost luat de Trifu si a astfel a devenit foarte clar pentru toata lumea ca disputele din Ecuador vor ramane doar o amintire. Asa a si fost. Calculele initiale au fost excelente cu mentiunea ca ai nostri nu au pierdut atunci doar meciul de dublu ci si sansa formarii unei perechi pentru viitor. Mergea-Tecau a fost o iluzie care a venit si a plecat asemeni unei ploi de vara. Doar ca era toamna in Ecuador...

Prezentul este mai mult decat sumbru. La 33 de ani, Andrei Pavel a ramas prima racheta a tarii. Pentru a 10-a oara la Wimbledon, Cnezul a fost insa singurul tenisman roman ce a avut acces pe tabloul principal. Felul in care se pregateste si calitatile native l-au adus pe Pavel in turul al doilea la openul britanic, la o varsta la care multi au trecut de partea antrenoratului. Nu e o surpriza din partea lui Andrei.

Surpriza o sa fie pentru cei care mai spera ca il pot pastra in echipa de Cupa Davis inca multi ani de acum inainte. Pentru ca nu mai poate fi vorba de asa ceva. Si de abia atunci atmosfera apasatoare din Ecuador, la patru ani distanta, va incepe sa apese pe umerii celor care nu au stiut sa fructifice o sansa. Pentru ca da, in sport vorbim de sanse, de oportunitati si de oameni care au curaj. Am avut minge de meci. Dar in cele din urma am pierdut cu doua seturi din trei.